157 de muncitori din România au salarii de peste 7.000 de lei



12% dintre angajaţii români au salariul de bază de cel mult 500 de lei, iar 10% - peste 2.000 de lei



„Doar 2% dintre salariaţi au salariul minim pe economie”, a declarat ministrul de Finanţe. Afirmaţia lui se bazează pe datele INS şi este aproximativ corectă. În primul rând, nu se referă la situaţia din prezent, ci la cea din luna octombrie 2007, lună din care provin cele mai recente date INS privind situaţia salarială a angajaţilor din România. În al doilea rând, este adevărat că doar 102.000 de oameni aveau atunci salariul minim (de 390 de lei la nivelul lunii octombrie 2007), dar între minimul pe economie şi cel mult 500 de lei câştigau 506.000 de oameni, deci 12%. 49,2% din numărul total de angajaţi aveau salariul de bază între 501 lei şi 1.000 de lei, jumătate dintre aceştia fiind cuprinşi în tranşa 501-700.
Încă un milion de angajaţi aveau salariul de bază între 1.000 şi 2.000 de lei, iar salarii de peste 2.000 de lei aveau doar 10,1% din numărul total de angajaţi. De pildă, de un salariu de bază între 2.001 şi 3.000 de lei se bucurau 246.000 de angajaţi, între 3.001 şi 4.000 de lei aveau 76.081 de angajaţi, iar peste 7.000 de lei doar 21.216 angajaţi. Interesant este că printre românii cu salarii de peste 7.000 de lei se numără, conform Statisticii, şi 157 de muncitori. Conform INS, numărul total de salariaţi care au lucrat cel puţin 23 de zile în luna octombrie 2007, baza calculelor de mai sus, era de 4.092.193.