Joi, 8 mai, la Pucioasa a avut loc un incident care ne aduce aminte de vremuri pe care le credeam apuse, când erau oamenii ridicati în plina strada pentru convingerile lor. Dragan Marius, unul dintre membrii staff-ului de campanie al PSD Pucioasa a fost cautat de un echipaj de Politie compus din subinspectorul Fotea si agentii Daniel Chiva si Horatiu Ionescu. Politistii i-au spus tânarului ca trebuie sa îi urmeze la sediul Politiei pentru ca, pe numele sau, ar exista o reclamatie. Fara sa puna la îndoiala buna credinta a organelor de ordine aflate în exercitiul functiunii, Dragan Marius s-a urcat în masina ce purta însemnele Politiei. Numai ca, în loc sa ajunga acolo unde i s-a spus initial, tânarul s-a trezit la Primarie, mai precis în biroul viceprimarului portocaliu Tiberiu Popa, cel care este si vajnic presedinte al Organizatiei PD-L Pucioasa. Folosind o metoda inchizitoriala de intimidare, domnul viceprimar, care aspira la fotoliul de edil-sef, i-a spus tânarului care nu întelegea ce cauta acolo ca ar fi fost vazut rupând afisele PD-L cu o noapte în urma si ca ar exista si o înregistrare video care sa confirme acest fapt. Degeaba a încercat Dragan Marius sa infirme aceste acuzatii mincinoase! Nici reprezentantii fortelor de ordine (care, în acel timp, ar fi trebuit sa-si faca datoria urmarindu-i pe adevaratii infractori) si nici viceprimarul Popa Tiberiu nu pareau sa poata fi convinsi de argumentele tânarului. De-abia dupa ce acesta a cerut ajutorul sefului de campanie al PSD Pucioasa, politistii au ezitat si au început sa nu mai fie atât de fermi pe pozitie. Astfel, înregistrarea la care faceau referire s-a transformat într-o reclamatie care ar exista pe numele lui Dragan Marius.
În aceste conditii, pare inutil sa ne mai întrebam cum este posibil ca, într-o tara democratica, o persoana sa fie luata pe sus de Politie si adusa „la ordine” în fata viceprimarului, a carui menire este cu totul alta: aceea de a se afla în slujba cetateanului, de a-i reprezenta interesele, nu de a-i calca în picioare demnitatea. Dar, pentru Popa Tiberiu, „demnitatea” pare sa fie o notiune total straina, de vreme ce întelege sa se comporte în mod abuziv, ca un vataf pe mosia personala.
Organizatia Judeteana a PSD Dâmbovita protesteaza împotriva acestei maniere agresive, de intimidare, în care înteleg liderii locali ai PD-L sa deruleze campania electorala si sa-si subordoneze organele de ordine pentru a-si asigura succesul în alegeri.
sursa:Dambovita