Cei mai bogaţi 25 de europeni


Cei 298 de miliardari europeni care figurează în cel mai recent clasament Forbes valorează împreună 893 miliarde de euro. Nu toţi se pot mândri cu titulatura de cel mai bogat european. Numărul unu este suedezul Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea. În adolescenţă îşi câştiga existenţa vânzând la bucată cutii de chibrituri şi stilouri cumpărate angro şi foarte ieftin din Stockholm. Mai târziu şi-a descoperit adevărata vocaţie: conceperea şi vânzarea de mobilă. Fondatorul Ikea are o avere estimată la 19,8 miliarde de euro, dar este recunoscut pentru stilul de viaţă simplu. Imperiul său continuă să se extindă. La jumătatea lunii aprilie, a fost inaugurat magazinul Ikea din cartierul Red Hook, în inima Brooklynului. Este primul magazin Ikea din New York şi cel cu numărul 227 per total. Suedezul e greu de ajuns din urmă, dar cel mai aproape de el, ca avere, este Oleg Deripaska. Magnatul rus (şi prieten cu Vladimir Putin) este al doilea cel mai bogat om din Europa, cu o valoare netă de 17,9 miliarde de euro. Cea mai mare parte a averii sale a apărut graţie implicării în industria rusească a aluminiului. Deripaska este primul dintr-un contingent impresionant de ruşi foarte bogaţi, marea lor majoritate rezidenţi ai Moscovei. Fosta republică sovietică se laudă cu 87 de miliardari cu o valoare colectivă netă de 300,7 miliarde de euro. Printre cei mai celebri miliardari ai Rusiei figurează Roman Abramovici (locul 5) sau Vagit Alekperov (locul 22 – patronul Lukoil). În realitate, 12 dintre cei mai bogaţi 25 de europeni sunt ruşi
GERMANIA ARE 59 DE MILIARDARI
După Rusia, în privinţa populaţiei de miliardari, se află Germania şi cei 59 de cetăţeni foarte bogaţi care valorează împreună 181,5 miliarde euro. Cel mai bogat dintre ei este Karl Albrecht (locul trei în topul celor mai bogaţi 25 de europeni). După cel de-al doilea război mondial, el şi fratele său Theo au preluat băcănia de cartier înfiinţată de mama lor pe care au transformat-o într-un lanţ de supermarketuri: Aldi. „Valoarea” lui Karl este astăzi de 17,2 miliarde euro. Fratele său Theo valorează, la rândul său, 14,7 miliarde euro. În primii zece europeni superbogaţi se află şi doi francezi. Bernard Arnault, locul patru cu 16,3 miliarde euro, patronul fabricii LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, specializată în produse de lux. Celălalt cetăţean francez este de fapt o femeie, şi cea mai bogată din lume, Liliane Bettencourt, fiica fondatorului L'Oreal, Eugène Schueller.

MAREA BRITANIE – LOCUL TREI LA MILIARDARI

Regatul Unit deţine locul trei în ceea ce priveşte miliardarii din Europa, relatează Le Figaro. Cel mai bogat britanic, Gerald Cavendish Grosvenor, este al 18-a miliardar european, cu o avere bazată pe afaceri imobiliare. Familia sa a cumpărat, în secolul XVII, sute de hectare de pământ în Londra în schimbul unor sume modice. Atunci era teren agricol. Astăzi, Grosvenor valorează 8,9 miliarde euro.