Burtoşii cu lanţuri de aur ca pe mână care au speriat Europa nu au invadat imaculata Elveţie la primul meci al naţionalei Oraşul Zürich a scăpat de o invazie care se arăta mai rea decât ciuma. Lebedele helvete nu au ajuns în frigare. „Deşteaptă-te, române!" a fost cântat fără ruşine, ba chiar cu aplomb, de o galerie europeană înfrăţită cu echipa ei reprezentativă. Care sunt adevăraţii români?Cei din Elveţia cântând imnul din toată inima, cerşetorii din Italia sau oamenii lui Rababoc şi ai lui Pârvu din Ştefăneştii de Ilfov care au reuşit să fraudeze alegerile pentru gloria imobiliară a stăpânilor din umbră? Adevărul crud este că toţi sunt la fel de români.Până acum câţiva ani, românii erau cam la fel. În ţară încercau să supravieţuiască din salarii ca vai de ele, iar când mergeau afară, economiseau fiecare bănuţ, calculând mereu preţurile în
Mai era a doua Românie, rurală, unde nu se întâmpla practic nimic în afară de sărăcie. Integrarea europeană schimbă radical lucrurile. Din România rurală, românii cei mai lipsiţi de şanse au lăsat glia străbună pentru câmpurile din Zaragoza şi pentru străzile Romei. Marile oraşe au început să producă, oferind locuri de muncă şi salarii mai mari. Urmarea este că românii nu mai sunt la fel.
Burtoşii cu lanţuri, maneliştii, proprietarii maşinilor de lux care îşi golesc scrumiera pe asfalt, şuţii, curvele, inclusiv cele politice, managerii, pensionarii, artiştii, elevii cu laptopul în ghiozdan, hackerii de renume mondial, spărgătorii de bancomate, samsarii de terenuri, bancherii, patronii, clasa de jos şi clasa de sus, cu toţii sunt români, dar de foarte puţine ori mai au ceva în comun unii cu alţii.
