Specialiştilor în grafoscopie nu le scapă nimic: ştampile false, testamente îmbătrânite artificia
Boomul imobiliar a dus la apariţia unei specii de moştenitori care-şi învechesc testamentele proaspăt falsificate la cuptorul cu microunde. Metoda funcţionează, doar că hârtia îngălbenită devine friabilă. Atunci îi dai un jet de apă cu pompiţa, ca să frăgezeşti materialul. Dacă eşti o fire care are aplecare spre experiment, faci cercetare: „Câte unul bagă coli de hartie în cuptorul cu microunde, până i se face rău şi vede comportamentul hârtiei în funcţie de cum reglează timpul şi temperatura la cuptor”, explică Cristian Dumitrescu, expert grafic în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Când infractorul are o coală albă şi vrea să dea impresia unui act vechi, îngălbenit de ani, ce mai poate face?
„O prinde cu un cârlig într-un colţ şi o ţine în fereastră la soare o perioadă de timp. Sunt dăţi când prin expertiză am arătat că de fapt în colţul respectiv hârtia are altă culoare, mai deschisă şi am dat falsificatorul de gol”. Mai ales după 1990, de când cu valul de retrocedări, toată lumea găseşte câte un act de la străbunicul prin pod şi e foarte important să se poată stabili dacă actul a fost întocmit la data trecută pe el sau e un act cu vicleşug. Vestea proastă: „În general, vechimea documentelor e o problemă nerezolvată la nivel mondial. Într-o foarte mică măsură se poate stabili dacă o cerneală e veche, mai puţin veche, sau proaspătă”. Întrebările pe care experţii în grafoscopie ai INEC le primesc sunt de tipul: „Documentul a fost făcut în ‘96 sau după ‘96?”.
Boomul imobiliar a dus la apariţia unei specii de moştenitori care-şi învechesc testamentele proaspăt falsificate la cuptorul cu microunde. Metoda funcţionează, doar că hârtia îngălbenită devine friabilă. Atunci îi dai un jet de apă cu pompiţa, ca să frăgezeşti materialul. Dacă eşti o fire care are aplecare spre experiment, faci cercetare: „Câte unul bagă coli de hartie în cuptorul cu microunde, până i se face rău şi vede comportamentul hârtiei în funcţie de cum reglează timpul şi temperatura la cuptor”, explică Cristian Dumitrescu, expert grafic în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Când infractorul are o coală albă şi vrea să dea impresia unui act vechi, îngălbenit de ani, ce mai poate face?
„O prinde cu un cârlig într-un colţ şi o ţine în fereastră la soare o perioadă de timp. Sunt dăţi când prin expertiză am arătat că de fapt în colţul respectiv hârtia are altă culoare, mai deschisă şi am dat falsificatorul de gol”. Mai ales după 1990, de când cu valul de retrocedări, toată lumea găseşte câte un act de la străbunicul prin pod şi e foarte important să se poată stabili dacă actul a fost întocmit la data trecută pe el sau e un act cu vicleşug. Vestea proastă: „În general, vechimea documentelor e o problemă nerezolvată la nivel mondial. Într-o foarte mică măsură se poate stabili dacă o cerneală e veche, mai puţin veche, sau proaspătă”. Întrebările pe care experţii în grafoscopie ai INEC le primesc sunt de tipul: „Documentul a fost făcut în ‘96 sau după ‘96?”.
Tehnica actuală nu furnizează însă elemente suficiente, ca să se stabilească dacă o cerneală a fost aplicată pe un document acum un an, acum două luni sau acum 50 de ani: „Numărul de variabile e foarte mare. Imaginaţi-vă dacă un document de acum 40 de ani a fost ţinut la umiditate într-un cufăr din beci timp de 10 ani. Dacă analizezi cerneala, din cauză că aceasta a absorbit umiditatea din aer, poţi constata cu surprindere că scrisul din documentul vechi pare mai proaspăt decât cel dintr-un act redactat săptămâna trecută, dar care timp de trei zile a fost ţinut la soare”.
Vânătorii de greşeli
Un oficial european care a poposit pe meleagurile dâmboviţene periculos de mult s-a trezit dator vândut pe semnătura lui: „A venit săracul comisar european în România şi a fost înţepat. Ideea care a fost? Comisarul venea şi pleca des din ţară şi una dintre funcţionarele românce care lucrau cu el l-a convins să-i lase un document semnat în alb, urmând să depună în numele lui o cerere. Fiind de bună credinţă, el a lăsat coala albă de hârtie pe care şi-a pus semnătura şi a zburat la Bruxelles.
Când s-a întors, s-a trezit că îi datorează ăleia 30.000 DM, pe baza hârtiei semnate de el”. Speţa a ajuns la Cristian Dumitrescu de la INEC, care a constatat că funcţionara, când a băgat documentul respectiv în imprimanta calculatorului, într-un punct, tuşul de la imprimantă a intersectat pasta semnăturii oficialului european. Prin analize de spectrometrie s-a constatat că tuşul de la imprimantă s-a depus peste cerneala semnăturii. Acest indiciu a demnostrat că semnătura sa a fost aplicată înainte de tipărirea chitanţei, deci demnitarul nu-şi dăduse consimţământul pentru textul respectiv, aşa că instanţa a anulat datoria fictivă.
Ştampila vorbeşte
În munca lui, criminalistul se agăţă de orice element de identificare: „Ne-a parvenit un act datat 1962, cu o ştampilă pe care apare RSR. Dar nu exista RSR la ora aia. De-abia un an mai tarziu Republica Populară România şi-a schimbat numele în Republica Socialistă România. Alteori poate să apară aplicat un timbru care nu exista la data respectivă, care a apărut în circulaţie mult după”. Expertul Vasile Turcitu are o vorbă: „Ştampilele vorbesc”, pe care o exemplifică cu un caz. „O ştampilă se uzează şi se schimbă periodic. La un secretariat de primărie, o ştampilă nouă lasă o urmă diferită de cea de peste doi ani calendaristici. Ea se toceşte, pentru că unghiul cu care o aplică secretarul, în timp, toceşte un anumit colţ. În cazul de care vorbesc, din modelul ştampilei sărise o particulă de cauciuc.
Bucăţica lipsă din carnea ştampilei ar fi trebuit să se vadă şi pe ştampila aplicată pe document”. Vasile Turcitu a luat documentele din arhiva primăriei să vadă evoluţia uzurii şi, deşi conform datei trecute pe el actul respectiv ar fi trebuit să aibă semnul particular al ştampilei, nu-l avea, fiind clar că e vorba de un fals. La fel de interesante sunt cazurile în care bătrânii, simţind că li se-apropie sfârşitul, îşi scriu testamentul pe ce au la îndemână - cel mai adesea prima sau ultima pagină dintr-o carte, care sunt albe. Apoi rup foaia şi o pun la vedere, ca să fie găsită de moştenitori.
Doar că uneori cel care-o găseşte primul simte nevoia interioară de a interveni pe text, explică criminalista Marilena Chivu: „Dacă ai de primit două hectare, mai pui un zero în plus şi-ţi ies 20, sau o cifră înainte să faci din două hectare 12. Mizele sunt foarte mari şi ţin de un element grafic foarte mic”. Atunci, criminaliştii caută cartea şi analizează urma invizibilă lăsată de apăsarea pixului pe paginile care s-au aflat dedesubtul testamentului: „Cu aparate optice speciale, care trimit lumina tangent la suprafaţa colii, putem vedea urmele cu acurateţe până la a cincea pagină şi comparăm dacă se suprapun perfect cu originalul sau s-a intervenit cu adăugiri”.
Plastografii
Grafoscopia caută inclusiv indicii de autenticitate, nu doar de fals. De exemplu, atunci când textul actului a fost scris cu pix de culoare albastră, iar semnătura contestată e scrisă cu pix de culoare roşie: „De regulă, nici un falsificator nu vrea să iasă în evidenţă cu un alt material de scriere. E o chestie de logică a producerii unui document. Încearcă să scrie tot cu albastru”. Sunt situaţii când semnăturile sunt copiate atât de bine de persoane cu abilităţi grafice deosebite pe baza unui model, încât chiar şi un expert grafoscop poate fi indus în eroare, crezând că a făcut-o titularul însuşi.
Atunci, singura şansă e să se găsească documentul după care a fost copiată şi să se arate că semnăturile se suprapun perfect, indiciul absolut al falsului: „Dacă două semnături se suprapun, în mod sigur una e falsă. Puteţi să vă chinuiţi cât vreţi şi să faceţi semnătura umplând 30 de coli, dar niciodată nu se vor suprapune perfect”, explică Constanti Mirea, expert criminalist. Totuşi, pentru mai multă siguranţă, criminaliştii recomandă ca fiecare să-şi aleagă o semnătură care are masă grafică mare şi multe elemente de design care o fac greu de reprodus.
Tehnica actuală nu furnizează însă elemente suficiente, ca să se stabilească dacă o cerneală a fost aplicată pe un document acum un an, acum două luni sau acum 50 de ani: „Numărul de variabile e foarte mare. Imaginaţi-vă dacă un document de acum 40 de ani a fost ţinut la umiditate într-un cufăr din beci timp de 10 ani. Dacă analizezi cerneala, din cauză că aceasta a absorbit umiditatea din aer, poţi constata cu surprindere că scrisul din documentul vechi pare mai proaspăt decât cel dintr-un act redactat săptămâna trecută, dar care timp de trei zile a fost ţinut la soare”.
Vânătorii de greşeli
Un oficial european care a poposit pe meleagurile dâmboviţene periculos de mult s-a trezit dator vândut pe semnătura lui: „A venit săracul comisar european în România şi a fost înţepat. Ideea care a fost? Comisarul venea şi pleca des din ţară şi una dintre funcţionarele românce care lucrau cu el l-a convins să-i lase un document semnat în alb, urmând să depună în numele lui o cerere. Fiind de bună credinţă, el a lăsat coala albă de hârtie pe care şi-a pus semnătura şi a zburat la Bruxelles.
Când s-a întors, s-a trezit că îi datorează ăleia 30.000 DM, pe baza hârtiei semnate de el”. Speţa a ajuns la Cristian Dumitrescu de la INEC, care a constatat că funcţionara, când a băgat documentul respectiv în imprimanta calculatorului, într-un punct, tuşul de la imprimantă a intersectat pasta semnăturii oficialului european. Prin analize de spectrometrie s-a constatat că tuşul de la imprimantă s-a depus peste cerneala semnăturii. Acest indiciu a demnostrat că semnătura sa a fost aplicată înainte de tipărirea chitanţei, deci demnitarul nu-şi dăduse consimţământul pentru textul respectiv, aşa că instanţa a anulat datoria fictivă.
Ştampila vorbeşte
În munca lui, criminalistul se agăţă de orice element de identificare: „Ne-a parvenit un act datat 1962, cu o ştampilă pe care apare RSR. Dar nu exista RSR la ora aia. De-abia un an mai tarziu Republica Populară România şi-a schimbat numele în Republica Socialistă România. Alteori poate să apară aplicat un timbru care nu exista la data respectivă, care a apărut în circulaţie mult după”. Expertul Vasile Turcitu are o vorbă: „Ştampilele vorbesc”, pe care o exemplifică cu un caz. „O ştampilă se uzează şi se schimbă periodic. La un secretariat de primărie, o ştampilă nouă lasă o urmă diferită de cea de peste doi ani calendaristici. Ea se toceşte, pentru că unghiul cu care o aplică secretarul, în timp, toceşte un anumit colţ. În cazul de care vorbesc, din modelul ştampilei sărise o particulă de cauciuc.
Bucăţica lipsă din carnea ştampilei ar fi trebuit să se vadă şi pe ştampila aplicată pe document”. Vasile Turcitu a luat documentele din arhiva primăriei să vadă evoluţia uzurii şi, deşi conform datei trecute pe el actul respectiv ar fi trebuit să aibă semnul particular al ştampilei, nu-l avea, fiind clar că e vorba de un fals. La fel de interesante sunt cazurile în care bătrânii, simţind că li se-apropie sfârşitul, îşi scriu testamentul pe ce au la îndemână - cel mai adesea prima sau ultima pagină dintr-o carte, care sunt albe. Apoi rup foaia şi o pun la vedere, ca să fie găsită de moştenitori.
Doar că uneori cel care-o găseşte primul simte nevoia interioară de a interveni pe text, explică criminalista Marilena Chivu: „Dacă ai de primit două hectare, mai pui un zero în plus şi-ţi ies 20, sau o cifră înainte să faci din două hectare 12. Mizele sunt foarte mari şi ţin de un element grafic foarte mic”. Atunci, criminaliştii caută cartea şi analizează urma invizibilă lăsată de apăsarea pixului pe paginile care s-au aflat dedesubtul testamentului: „Cu aparate optice speciale, care trimit lumina tangent la suprafaţa colii, putem vedea urmele cu acurateţe până la a cincea pagină şi comparăm dacă se suprapun perfect cu originalul sau s-a intervenit cu adăugiri”.
Plastografii
Grafoscopia caută inclusiv indicii de autenticitate, nu doar de fals. De exemplu, atunci când textul actului a fost scris cu pix de culoare albastră, iar semnătura contestată e scrisă cu pix de culoare roşie: „De regulă, nici un falsificator nu vrea să iasă în evidenţă cu un alt material de scriere. E o chestie de logică a producerii unui document. Încearcă să scrie tot cu albastru”. Sunt situaţii când semnăturile sunt copiate atât de bine de persoane cu abilităţi grafice deosebite pe baza unui model, încât chiar şi un expert grafoscop poate fi indus în eroare, crezând că a făcut-o titularul însuşi.
Atunci, singura şansă e să se găsească documentul după care a fost copiată şi să se arate că semnăturile se suprapun perfect, indiciul absolut al falsului: „Dacă două semnături se suprapun, în mod sigur una e falsă. Puteţi să vă chinuiţi cât vreţi şi să faceţi semnătura umplând 30 de coli, dar niciodată nu se vor suprapune perfect”, explică Constanti Mirea, expert criminalist. Totuşi, pentru mai multă siguranţă, criminaliştii recomandă ca fiecare să-şi aleagă o semnătură care are masă grafică mare şi multe elemente de design care o fac greu de reprodus.
