Problema taxelor şi impozitelor mult mărite i-au înfuriat peste măsură pe oamenii din Pucioasa, care ieri au protestat pentru a doua oară în faţa administraţiei locale. Mai mult, sute dintre ei au semnat deja pentru demiterea edilului Dănuţ Bădău, văzut de ei principalul vinovat pentru această situaţie.
În Pucioasa, pe lângă cele 20 de procente cu care au crescut taxele şi
impozitele locale, au fost introduse patru noi taxe: taxa de iluminat
public 15 lei/an, taxa de curăţenie 15 lei/ an, taxa pentru serviciile
de pază 10 lei/ an şi taxa pe parcare ,120 de lei/an. Asta în ciuda
faptului că în Pucioasa nu există nicio parcare amenajată, majoritatea
străzilor sunt în beznă, nu se face curăţenie iar paza lipseşte.
Vor anularea taxelor şi demiterea primarului
“ Avem 361 de semnături pe listele cu iniţiativa cetăţenească prin
care cerem anularea taxelor puse de domnul primar, iar pe listele pentru
declanşarea referendumului pentru suspendare, avem vreo 400 de
semnături până acum. Avem nevoie de 4.500 se semnături pentru a-l putea
demite. Nemulţumirile sunt mari. Oamenii nu se mai pot descurca şi
trebuie să facem ceva”, a declarat lilderul protestatarilor, Ion
Niculae.
“Eu aveam 320 de lei impozit la casă şi acum m-am dus şi am întrebat,
am 470 de lei. Dacă primarul ăsta tot face ce vrea el, trebuie
suspendat. Pe lângă cei 20%, au băgat taxă de salubrizare şi de
iluminat public care nu au fost de când mă ştiu în oraşul ăsta. E o
firmă făcută de domnul primar şi de neamurile lui. A pus multe taxe
deodată”, a mai spus şi Valeria Costache.
Primarul le-a spus oamenilor că are nevoie de noile taxe pentru
susţinerea proiectelor europene care sunt derulate în Pucioasa, în
valoare de 30 de milioane de euro şi că ele au fost instituite perfect
legal.