Prinşi în flagrant în timp ce comercializau cannabis
Două persoane din Dâmbovița au fost surprinse în flagrant în timp ce
încercau să comercializeze cannabis. La locuința unuia dintre suspecți
au fost descoperite instrumente de preparat-porţionat droguri, iar
într-o zonă extravilană de pe marginea râului Ialomiţa, indicată de unul
dintre suspecți, au fost descoperite alte droguri.În urma unui flagrant
organizat, la data de 5 iulie a.c., de poliţiştii Serviciului de
Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii
D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, cu sprijinul Poliţiei
Oraşului Pucioasa, au fost depistate două persoane, de 20 și 26 de ani,
din oraşul Pucioasa, în timp ce încercau să tranzacţioneze 10 grame de
cannabis.Ulterior, în cursul aceleiași zile, poliţiştii S.C.C.O.
Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa au depistat într-o
zonă extravilană de pe marginea râului Ialomiţa, indicată de unul
dintre suspecți, alte 30 de grame de cannabis.Totodată, în urma unei
percheziţii efectuate la domiciliul unuia dintre suspecți au fost
depistați bani şi instrumente de preparat-porţionat droguri.Suspecții au
fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentaţi
instanţei de judecată care emis pe numele acestora mandate de arestare
preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de
droguri de risc.