Secția de pediatrie a Orașului Pucioasa s-a redeschis




Începând cu data de 1 septembrie 2019,a fost reluată activitatea Compartimentului de Pediatrie din cadrul unității după aproape 5 ani de întrerupere. Redeschiderea secției a fost posibilă datorită unei investiții realizate de HeidelbergCement România, care deține fabrica de ciment de la Fieni. „Eu nu pot sa spun decât că mă bucur că am putut sa ajutăm la acest proiect pentru comunitatea locală. Face parte din politica noastră, a companiei, de a investi pe partea de sănătate și cultură, și ne-am bucurat ca am putut întinde o mână, și cu siguranță vom mai găsi și alte proiecte pe viitor care sa ajute comunitatea”- a spus Directorul Tehnic al HeidelbergCement România, Cristian Voinițchi. „Cei de la Heidelberg au contribuit cu o sumă considerabilă. Este vorba de 2 miliarde 400, iar până la 4 miliarde jumătate,lei vechi, au fost fost suportate de noi, din veniturile proprii”, a declarat managerul Ancuța Adriana.