Irlandezii si EUROPA



Franţa ameninţă Irlanda cu „penalizări”

Tensiune mare atât printre oficialii europeni, cât şi în capitalele europene: astăzi, Irlanda ar putea arunca blocul comunitar în cea de-a doua mare criză din ultimii trei ani. Aceasta deoarece tratatul de reformă al UE nu va trece probabil de testul referendumului, pe care Irlanda a fost nevoită să îl organizeze. Ultimul sondaj publicat înaintea scrutinului, realizat de institutul Rec C pentru publicaţia Sunday Business Post, relevă că 42% dintre irlandezi ar vota în favoarea documentului, faţă de 39% care s-ar opune. Un alt sondaj publicat la sfârşitul săptămânii trecute plasa pe primul loc voturile negative (35%), urmate de cele în favoarea Tratatului (30%). Diferenţa foarte mică dintre opozanţii şi susţinătorii Tratatului de la Lisabona constituie de fapt motivul care a generat panică în rândul politicienilor de la Dublin, cât şi printre liderii europeni.

Riscurile unui vot negativ

Un rezultat similar cu cel din 2005, când francezii şi olandezii au respins Constituţia UE şi au provocat atât o scădere a încrederii în construcţia comunitară, cât şi o criză în gestionarea Uniunii ca ansamblu (în condiţiile aderării cu numai un an înainte a încă zece state) ar fi dezastruos. În cazul în care Tratatul de Reformă al UE va fi respins de Irlanda (singurul stat din comunitate obligat prin Constituţie să organizeze referendum), calendarul ratificării va fi dat peste cap, iar Tratatul nu va mai intra în vigoare de la 1 ianuarie 2009. Prevederile noului document care ar trebui să descongestioneze relaţiile la nivelul instituţiilor comunitare şi să includă în calcule extinderile recente ale Uniunii nu vor putea fi implementate. Un rezultat negativ ar da apă la moară şi celor care solicită blocarea procesului de extindere al blocului „Celor 27”.

Parisul pune paie pe foc

Referendumul de astăzi din Irlanda are o miză atât de mare încât unele capitale europene nu s-au putut abţine să nu se implice, în ciuda faptului că autorităţile de la Dublin le-au lăsat de înţeles colegilor de Uniune că o intervenţie din exterior ar putea înclina balanţa în sensul pe care nici unii dintre ei nu şi-l doresc. Numai că Franţa (de teamă că un vot negativ i-ar strica planurile la preşedinţia UE) a ignorat avertismentul şi prin intermediul şefului diplomaţiei, Bernard Kouchner, i-a ameninţat pe irlandezi cu „penalizări” dacă nu îşi dau acordul. Irlandezii „au beneficiat mai mult decât alţii de integrarea în Uniunea Europeană şi s-ar pedepsi singuri dacă ar spune nu la referendum (...)